Peace to your mind and soul.

Totul este o iluzie...

Ne referim la faptul că viaţa nu este încă viaţa propriu-zisă. Noi, oamenii şi toate vietăţile de pe Pământ executăm anumite programe cosmice, care sunt realizate aici pe planeta noastra. Ne hrănim corpurile noastre, naştem copii şi în astea vedem sensul vieţii noastre. Facem totul pentru a schimba lumea din jurul nostru, o facem mai convenabilă pentru noi si o numim activitate înţeleaptă. Dar, de fapt, însăşi principiul existenţei de la momentul apariţiei primei celule pe Pămînt şi pînă la omul din prezent, rămîne neschimbat.

În om materia începe să-şi conştientizeze existenţa sa, astfel apar filozofii, naturaliştii şi alti oameni intelepti, care încearcă să înţeleagă principiul existenţei, dar încă nu ştiu că tot ce se întimplă pe Pămînt nu este o manifestare a vieţii. Din cele mai vechi timpuri, veneau profeţi şi învăţători în casele oamenilor pentru a le schimba direcţia existenţii lor, însă ei nu aduceu cunoştinţe despre viaţă, deoarece ei nu înţelegeau ce înseamnă ea de fapt.

Adevărat că uneori atingeau subiectul despre ideea vieţii, asta le dădeau posibilitatea să conştientizeze că modul de viaţă pe Pămînt nu este viaţa reală propriu-zisa, însă aici se opreau. Ecclesiastes afirma că totul în lume e "vanitatea vanităţilor", iar Satprem zicea că viaţa - e moarte, căreia îi e frică să moară. Şi doar un om pe Pămînt nu numai că a atins viaţa, dar a şi deschis uşa care duce spre viaţă, numele lui este Sri Aurobindo.
Eroii jocurilor de computer se comportă în lumile lor virtuale cu adevărat conştient de situaţia care se desfasoara in jurul său, dar în realitate persoanele implicate in acest joc, interacţionează doar cu programele setate.
Iluzia de viaţă este percepută de noi ca o realitate, doar din cauza că programele care gestionează persoana, se manifestă prin emoţii, dorinţe, motive.
Mecanismele electronice, care le servesc oamenilor, nu au emoţii ci doar reacţii bazate pe logica programei,incluse în acestea. Din această cauză autopilotul, indiferent de situaţie, nu se va emoţiona şi nici nu se va întreba «vreau» sau «nu vreau», în circumstanţele existente, el va pune în aplicare programul său.
Emoţiile şi dorinţele - sunt iluziile care le vede omul ca fiind realitate şi aceste iluzii crează viaţa aparentă.
Viaţa omului poate fi privită ca hrana pentru moarte. Chiar de la naştere, moartea lucrează neîncetat în corpul uman, mîncînd totul ce este accesibil, după care cuprinde tot întregul.Practic totul ce face omul - sunt mijloace de evadare de la moarte, însă moartea la rîndul său e nemiloasă. Evadarea de la moarte, nu ştiu din ce considerente e numită viaţă, însă în realitate moartea conduce omul spre direcţia unde el poate găsi VIAŢA.
Viaţa la baza sa nu poate purta în sine principiul supravieţuirii, nu poate depinde de tot felul de circumstanţe externe şi în mod special,de moarte, deci ea nu poate purta în sine suferinţă şi durere.
Prin urmare, ceea ce noi numim viaţă este doar o pregătire la viaţă, este stadiul larvar, dar majoritatea oamenilor consideră că este ceea pentru ce au fost născuţi şi încearcă să ia de la viaţă tot ce pot. Insă astfel ei doar îşi pierd timpul şi energia în zadar. Unii caută putere, alţii - plăcere, ceilalţi - avere, în loc să conştientizeze adevăratul sens a existenţei sale pe Pămînt. În realitate, astfel de tendinţe nu sînt altceva decît dorinţe deformate de libertate de la moarte şi din cauză că omul nu poate înţelege motivul tendinţelor sale, el nu poate să conştientizeze sensul existenţei sale, nici direcţia în care trebuie sa-şi aplice voinţa.
Fiziologia şi psihologia umană în permanenţă luptă cu moartea care nu conteneşte nici pe o clipă. Dacă omul va înceta să manînce su să respire, el va deceda. Dacă inima omului va înceta să se contracteze, el va muri. dacă omul nu se va apăra de condiţiile externe nefavorabile, el va muri. În cazul în care sistemul imunitar uman nu este suficient de puternic, el poate muri de la orice infecţie. Omul trebuie mereu să se protejeze, ca să nu-i cadă o cărămidă în cap sau un ţurţure de pe acoperiş, că să nu-l lovească maşina, ca să nu manînce ceva otrăvitor etc. Înafară de aceasta în om persistă mereu timpul său propriu, ce îl duce spre moarte etc, şi astfel toată aşa*numita viaţă. Dacă vom fi atenţi la activitatea noastră externă, vom observa cu anumite excepţii că activitatea noasră a fost orientată să păstreze şi să îmbunătăţească viaţa noastră. Dar, pentru că oamenii sunt prea inconştienţi, deseori aleg ceia ce este distructiv. Iluzia vieţii este atît de profund introdusă în conştiinţa umană, încît a luat forma vieţii reale.
Viaţa şi moartea seamănă cu doi copaci, trunchiul şi ramurile căruia sunt foarte legate unul de altul. Şi dacă la începutul vieţii umane domină viaţa, atunci la sfîrşitul ei evident domină moartea.Una din pricina morţii fatale este că totul din lumea materială este previzorie. Partea fizică a fiinţei umane este partea acestei lumi, prin urmare este tranzitorie. Şi aici întîlnim paradoxul vieţii şi morţii. Pe de o parte omul se simte ca fiind o fiinţă nemuritoare şi trăieşte în această lume, ca şi cum viaţa lui nu are limite, dar pe de altă parte vede în jurul său multe decese şi face concluzia că viaţa proprie la fel are limite. Dar totuşi omul presupune, că aceste limite sunt în durata maximă a vieţii omului. Insă chiar fiind longeviv, totuşi el presupune că va trăi încă mulţi ani. Omul nu conştientizează faptul că limita durăţii vieţii este legată nu numai de predispoziţia genetică şi de alţi factori externi, dar şi de încrederea subconştientă în scurtimea vieţii sale.
La nivelul subconştiinţei şi necunoştinţei, toţi oameni sunt uniţi de un cîmp unic
şi dacă toată omenirea ştie despre durata medie a vieţii umane atunci aceste cunoştinţe stabilizează cîmpul temporar general, în comparaţie cu camertonul, sub frecvenţa căruia sunt urzite toate vieţile umane. Adevărat că fiecare om îşi are timpul său propriu ce se află în subordonarea ritmului de timp global a umanităţii.
Mai este incă o caracteristică a timpului vieţii umane - oamenii sunt ataşaţi de acest timp prin obiecte material cu care interacţionează şi de care sunt ataşaţi.
Atasarea - este dorinţa de a poseda anumite obiecte şi valori, desemna şi a le face parte din el însuşi, şi anume ataşarea face omul un întreg cu acele obiecte pe care le-a posedat. Le-a posedat - ceia ce nu înseamnă , că el consideră că obiectele posedate îi aparţin. Să presupunem, că un pescar ar putea spune că poate trăi fără lacul unde el prinde peşte permanent. Poate să ne placă acel loc în care trăim şi nu dorim să ne mutăm în altă parte chiar dacă celor ce traiesc acolo le place locul.
Dar atunci cînd omul este ataşat de alt om, o astfel de atribuţie des e foarte egoistă, deoarece deseori omul neconştientizînd acest fapt, tind să-i lipsească de propria personalitate, socotind că pentru doi este de ajuns o personalitate. Şi atunci procedează ca un despot, sau îl deformează cu dragostea sa, cum deseori procedează părinţii cu copiii săi.
Oamenii nu pot să aleagă mijlocul de aur între viaţă şi moarte, şi mereu fug de la una la alta, dar din păcate o mare parte din timp stau pe partea MORŢII. Dacă omul e pe partea vieţii, atunci în el nu va apărea nici invidie, nici gelozie, în dicuţia lui nu vor fi nici un fel de exprimare josnică sau cuvinte de prisos. Nu va apărea furie sau ură, sentiment de răzbunare şi dezgust, şi acţiunile sale nu vor fi distructive nici pentru cei din jur nici pentru sine.
Cînd omul se află pe partea VIEŢII, el este receptiv nu numai la ceia ce îl înconjoară, dar şi la propriile stări, care sînt legate atît de activităţile externe, cît şi de munca spirituală externă. În acest timp, el este adecvat pentru toate materiile măreţe din lumea exterioară şi pentru influenţarea conştiinţei sale. Fiind pe partea vieţii, el simte dragoste, tandreţe şi compasiune pentru tot ce îl înconjoară şi e conştient de forţele distructive ale morţii ce sunt aparente în sinele propriu, cît şi în lumea exterioară şi după posibilităţi le înfruntă.
Viaţa reală nu conţine moarte, pentru că nu are nevoie de ceva pentru a se păstra şi nici+un fel de puteri naturale nu o poate distruge. Ea nu are nevoie de informaţie, care este atît de preţioasă omului, nu ae nevoie de telecomunicaţii şi mijloace de transport, deoarece o fiinţă nemuritoare nu are distanţe şi despărţiri.
Pentru un om nemuritor nu există ceva necunoscut nici în trecut, nici în viitor, nici în sufletele oamenilor sau în sufletele altor fiinţe din alte părţi a realităţii divine.

Illusion and Reality. Iluzie si Realitate.Иллюзия и Реальность.